Sâmbătă, fanii fotbalului gălățean sunt invitați la un nou spectacol în Seria a II-a a Ligii a III-a! Sporting Liești și Unirea Braniștea se vor duela din nou, de această dată pe terenul de la Liești, într-un derby care promite scântei. Acesta va fi al șaselea duel direct din acest sezon între cele două forțe ale județului.
Până acum, istoria recentă a confruntărilor directe le-a surâs ușor lieștenilor, care au contabilizat două victorii, două remize și o singură înfrângere în fața Braniștei. În campionat, am avut parte de două remize spectaculoase (1-1 și 2-2) în sezonul regulat, urmate de câte o victorie pentru fiecare în play-off (2-1 pentru Liești și un categoric 4-0 pentru Braniștea). Nu trebuie uitată nici victoria suplimentară a Sportingului în Cupă, cu scorul de 2-1.
Rivalitatea sportivă dintre cele două grupări este binecunoscută în județul nostru, ambele fiind angrenate serios în lupta pentru un loc cât mai bun la barajul de promovare în Liga a II-a.
Partida de sâmbătă se anunță una echilibrată și deschisă oricărui rezultat, mai ales că jucătorii celor două echipe se cunosc foarte bine. Înaintea acestei penultime etape a play-off-ului, Unirea Braniștea ocupă prima poziție în Seria a II-a, cu 55 de puncte, având un singur punct avans față de Sporting. Ambele formații și-au asigurat deja matematic prezența la barajul de promovare, însă miza principală este acum poziția finală, care va dicta adversarul din Seria I.
Din Seria I, și-au câștigat deja biletele pentru baraj FC Bacău (locul 1) și Știința Miroslava (locul 2). Astfel, câștigătoarea Seriei a II-a va înfrunta Știința Miroslava, un adversar considerat mai abordabil. Doar o singură echipă va promova în Liga a II-a pe acest culoar, după dubla manșă a barajului.
Meciul de sâmbătă, programat la ora 18:00 pe terenul din Liești, va avea la centru un arbitru cu experiență din Superligă, Ionuț Coza (Cernica, Ilfov). Acesta va fi ajutat la cele două linii de doi asistenți gălățeni: Daniel Vlase și Florin Iftode (Târgu Bujor). Rolul de arbitru de rezervă a fost încredințat lui Florin Adrian Sava (Vânători).