VOLEI: Arcada a obținut calificarea în finala Cupei după ce a câștigat și returul cu SCMU Craiova

21
Deși avea nevoie să câștige două seturi în meciul retur din semifinalele Cupei, cu campioana României, SCMU Craiova, echipa de volei masculin Arcada a câștigat cu scorul 3-1 și a obținut calificarea, în premieră, în finala Cupei. 
Cele două seturi de care Arcada avea nevoie pentru calificarea în Cupă au fost chiar primele două din meci ambele câștigate de gălățeni 25-23. Craiova a început mai bine primul set, cu un parțial 3-0. Arcada a revenit și a egalat la 4, după un blocaj al coordonatorului Andrey Zhekov, iar la primul timp de odihnă tehnic Arcada a intrat în avantaj 8-6. După mai multe momente de egalitate, Craiova a intrat în avantaj la al doilea timp tehnic de odihnă 16-12. Oaspeții au continuat la conducere și s-a desprins la 15-19 însă Arcada a revenit și a egalat la 19 după un blocaj al lui Nemanja Radovic. De la 19-19 cele două echipe au mers cap la cap până la 23-23, iar Arcada și-a adjudecat primul set după ce au obținut un bloc-aut iar la ultimul punct Craiova a trimis afară.  
Și setul secund a fost început mai bine de oaspeți 4-1, 7-2, 8-4, la primul timp tehnic de odihnă, 10-7, 11-12, 13-15. Arcada a egalat la 15, cu un punct reușit de Caio de Pra, după care a preluat conducerea 16-15, scor cu care s-a intrat la al doilea timp tehnic de odihnă. Finalul de set a fost echilibrat, cu Arcada având inițiativa, (20-19, 21-20, 22-22, 23-23, după ce Șerban Pașcan a obținut punctul de 23-22 prin intermediul unui serviciu puternic trimis afară de oaspeți, imediat același Pașcan a greșit la serviciu trimițând mingea în fileu). Calificarea în finală a fost obținută după ce Bojan Janic a obținut punctul pentru 24-23, iar Andrey Zhekov a închis calificarea cu un   atac din extremă. 
la 2-0 pentru Arcada au urmat două seturi de palmares, primul câștigat de Craiova 25-20, al doilea adjudecat de Arcada cu același scor 25-20. 
Arcada: Andrey Zhekov-Nemanja Radovic, Caio de Pra, Bojan Janic, Miroslav Gradinarov, Andei Spânu, Nikola Rosić-libero. Au mai jucat: Șerban Pașcan, Filip Despotovski, Liviu Cristudor, Armando Danger, Andrei Laza. Antrenori: Martin Stoev, Marian Apostu, Neculai Harabagiu. 
În finală Arcada va juca cu Volei Municipal Zalău. Finala se va juca într-o singură manșă în jurul datei de 30 aprilie.  
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal